Tartǎ cu prune


De câteva luni, am dezvoltat o micǎ pasiune pentru o altǎ revistǎ de bucǎtǎrie, în afarǎ de Bucǎtǎria pentru toţi, şi anume Reţete. Bucǎtǎria de azi. O cumpǎr cuminte când apare, urechez paginile cu reţete care-mi fac poftǎ, citesc sfaturile Laurei Adamache, una din invitatele permanente ale revistei şi din când în când chiar pregǎtesc ceva inspirat de acolo. Cam asta s-a întâmplat şi cu tarta asta, apǎrutǎ exact când am crezut c-o sǎ arunc cât colo prunele care-mi rǎmǎseserǎ, incapabilǎ sǎ le mai mǎncânc simple. 

Ingrediente:

300 gr aluat
3 ouǎ
200 de gr brânzǎ de vaci
100 gr telemea
200 gr zahǎr
1 plic cu zahǎr vanilat
50 ml smântânǎ
Prune
Zahǎr pudrǎ, scorţişoarǎ

Aluatul se pune într-o tavǎ unsǎ cu unt. 


Brânzeturile se amestecǎ cu smântâna într-un castron mare. Gǎlbenuşurile se freacǎ cu zahǎr şi se adaugǎ deasupra amestecului de brânzǎ. 

Separat, albuşurile se bat spumǎ şi se adaugǎ în compoziţie împreunǎ cu zahǎrul vanilat. Crema de brânzǎ se toarnǎ în tavǎ peste aluat şi se dǎ la cuptor cam 30 de minute. 

Ȋn acest timp, prunele se spalǎ şi li se scot sâmburii. Dupǎ cele 30 minute, scoate tava şi aşazǎ prunele şi mai dǎ la cuptor încǎ 10-15 minute. 


Dupǎ ce se rǎceşte, presarǎ zahǎr pudrǎ şi scorţişoarǎ.

Bon app’!

Etichete: , , , ,