Pe modelul
prezentat şi lǎudat de Mazi, am fǎcut azi un cous-cous cu tot ce am putut gǎsi
în frigiderul meu golaş. Din motive necunoscute (!), frigoul nu conţinea mai
nimic... plus o cantitate impresionantǎ de muştar, nefolosit încǎ, dar cum am
reţete uimitoare aşteptându-mǎ în caiet, se vor rezolva toate la timpul lor.
Mai întâi, am
fǎcut o supǎ dintr-un cubuleţ de legume bio
Alnatura de la dm, cel mai bun, dupǎ umila-mi pǎrere, şi am pus 100 de grame de cous-cous sǎ se umfle
în ea.
Ȋn acest timp,
am tǎiat urmǎtoarele cât de mic a putut foamea sǎ mǎ lase: 2 roşii mǎrişoare, 2
castraveţi (cu coajǎ, întotdeauna!), 1
ardei roşu, o jumǎtate de avocado,
o altǎ jumǎtate de ceapǎ roşie, vreo
4 ciuperci numa’ bune de buzunarul
lui Neghiniţǎ şi o legǎturǎ de pǎtrunjel.
Când am
terminat, am turnat cous-cousul în bol,
peste legume, şi le-am ameţit pe toate cu furculiţa. Am mai turnat puţin
ulei de mǎsline şi sare şi am stors o jumǎtate de lǎmâie foarte zemoasǎ pentru touch-ul
acrişor. Am dat la frigider puţin, foarte puţiiiin, şi am mâncat!
LE. Ce e cel mai tare la reţeta asta e cǎ
poţi sǎ-ţi pui o a doua porţie fǎrǎ sǎ te simţi vinovatǎ cu absolut nimic!
Bon app'!