Julia Child şi La Douce France


Ionuca mi-a împrumutat cartea asta acum ceva timp, nu spui cât cǎ mi-e ruşine, şi pentru cǎ n-am reuşit sǎ aliniem planetele sǎ i-o restitui, am mai citit-o o datǎ :)). Şi acum mi-a dat poftǎ sǎ mǎ uit iar la Julie&Julia, film care e bazat pe aceastǎ carte, pe scrisorile dintre Paul, soţul Juliei, şi Charlie, fratele lui şi, bineînţeles, pe blogul scris de Julie Powell- care, graţie mirajului cuvântului tipǎrit, s-a transformat şi el în carte. 

My Life in France spune povestea descoperirii unei pasiuni, gǎtitul în acest caz, într-o ţarǎ unde mâncarea e ceva între sport naţional şi artǎ supremǎ. Când ajunge la Paris, Julia are peste 30 de ani, e foarte înaltǎ şi nu vorbeşte o boabǎ franţuzeşte. Prima masǎ luatǎ în ţara lui Molière, stridii, sole meunière, salade verte cu baghetǎ „adevǎratǎ”, platou de brânzeturi şi café filtre îi rǎmâne în amintire ca cea mai bunǎ din întreaga ei viaţǎ; acum aventura poate sǎ înceapǎ cu tot şarmul francezului tipic, al limbii lui de scorţişoarǎ şi a mâncǎrii uber delicioase: „What a lovely city! What grenouilles à la provençale. What Châteauneuf –du-Pape, what white poodles and white chimneys, what charming waiters, and poules de luxe, and maîtres d’hôtel, what gardens and bridges and streets! How fascinating the crowds before one’s café table, how quaint and charming and hidden the little courtyards with their wells and statues”. 

Cartea abundǎ în descrieri de preparate care mai de care mai înnebunitoare, în descrieri de mese copioase luate cu prieteni, care în buna tradiţie francezǎ, dureazǎ ore întregi, stropite cu cele mai fine vinuri şi conversaţie spumoasǎ. Mirǎrile Juliei referitoare la poporul francez sunt france (!), dar ea nu face niciun efort în a le ascunde, ci le trǎieşte doar în modul cel mai autentic posibil: „I had never imagined that fish could be taken so seriously or taste so heavenly”. Sau: „It seemed that in Paris, you could discuss classic litterature or architecture or great music with everyone from the garbage collector to the mayor”. 

Susţinutǎ şi încurajatǎ de soţul Paul, Julia se înscrie la Le Cordon Bleu, faimoasa şcoalǎ culinarǎ. Ȋnvaţǎ cu asiduitate, e pasionatǎ de toate lucrurile aflate, experimenteazǎ, greşeşte şi o ia de la capǎt. Ȋnvaţǎ sǎ gǎteascǎ tot felul de preparate, de la boeuf bourguignon, soufflé au fromage, charlotte aux pommes sau quiche Lorraine, gnocchi à la Florentine, risotto aux fruits de mer, canard à l’orange. Se îndrǎgosteşte (cine nu s-ar...?) de arome, procese, istorie, variaţiuni, disciplina riguroasǎ, oamenii excelenţi şi creativitatea lor sau ritualuri. Mai departe, scrie cǎrţi, filmeazǎ pentru televiziune, toate din bucuria neştirbitǎ a gustului. 

My Life in France e o micǎ bijuterie pentru toţi pasionaţii într-ale gǎtitului, dar şi un memento care spune e nevoie de efort susţinut pentru a deveni chef cu acte-n regulǎ. Ȋn niciun moment nu-ţi dai seama cǎ aceastǎ carte nu e scrisǎ de ea, ci de nepotul lui Paul, Alex Prud’homme, deoarece cuvintele se revarsǎ simplu şi natural şi pentru cǎ a fost, totuşi, o muncǎ colaborativǎ între cei doi. 

„Learn how to cook- try new recipes, learn from your mistakes, be fearless, and above all, have fun!”

Etichete: