Viaţa mea. Fragmente de jurnal de Sofia Tolstaia- recenzie vALLuntar


Recunosc. Sunt o împǎtimitǎ a jurnalelor. Ȋn fiecare primǎvarǎ, de destul de mulţi ani (cred cǎ peste 6), aştept soarele, ies în parc şi citesc din Jurnalul lui Mihail Sebastian. Mi se pare mie cǎ primǎvara e cea mai propice cǎrţii ǎsteia... Acum, tot la început de primǎvarǎ, cam mofturoasǎ pe alocuri, m-am înscris în vALLuntar şi mi-am ales tot un jurnal. Scris de Sofia Andreevna Tolstaia şi tradus de una din profesoarele mele preferate din facultate, Antoaneta Olteanu, Viaţa mea cuprinde de fapt o selecţie din gândurile celei care i-a fost aproape lui Lev Tolstoi vreme de 50 de ani. 

Primele pagini sunt ale unei prea tinere soţii, mǎcinatǎ de gânduri otrǎvitoare şi a cǎrei existenţǎ se învârte doar în jurul soţului indiferent şi despot, care prin simpla lui prezenţǎ îi spune cǎ el este singurul în stare sǎ simtǎ cu adevǎrat, sǎ sufere sau sǎ creeze. Nu ţi-e milǎ, totuşi, de ea. Sofia Andreevna este o femeie puternicǎ, poate la fel de puternicǎ ca soţul faimos, dar pe alt calapod, şi de aici neînţelegerile dintre cei doi. Fiecare dintre ei ar vrea sǎ-l plieze pe celǎlalt pe modul sǎu de viaţǎ. Imposibilitatea acestui lucru duce la suferinţǎ în tǎcere şi chiar gânduri sinucigaşe (din partea Sofiei) şi la reproşuri amare (Tolstoi). 

Dinamicǎ, energicǎ, dar idealistǎ, Sofia are timp, printre muncile legate de gospodǎrie, copii şi activitatea asiduǎ desfǎşuratǎ spre folosul soţului scriitor (în calitate de copist sau corector), sǎ citeascǎ şi sǎ facǎ muzicǎ, interesatǎ de a creşte din punct de vedere spiritual şi a avea o viaţǎ interioarǎ bogatǎ şi sǎnǎtoasǎ. Ȋn mare parte, îşi sugrumǎ pornirile spre artǎ, muzicǎ şi oameni doar pentru cǎ atunci când se simte vie şi pǎtimaşǎ, soţul ei e neliniştit, trist sau nefericit. 

Ȋn zilele „liniştite” (a se citi bune) ale lui Tolstoi, Sofia Andreevna îşi expune propriile opinii despre feminitate, opera scriitorului, accesele acestuia de vegetarianism, slavofilie sau artǎ. Tot în aceste zile, cititorul se bucurǎ şi el de serile de iarnǎ ruseşti, cu muzicǎ de pian, ceai la samovar, lecturi din Cehov sau Turgheniev sau, dimpotrivǎ, de plimbǎrile lungi ale protagoniştilor prin pǎdurea de la Iasnaia Poliana unde şi subsemnata se poate lǎuda cǎ a intrat cu emoţie acum ceva timp şi a admirat în tǎcere mestecenii bǎtrâni. 

Diferendele dintre soţ şi soţie sunt aceleaşi, de cele mai multe ori, dar pe acestea le veţi descoperi singuri citind cartea. Deşi apǎsǎtor, jurnalul se citeşte uşor pentru cǎ autoarea are un real talent scriitoricesc; se ştie, de altfel, cǎ a scris câteva povestiri pentru copii foarte reuşite. Asiduu observator al stǎrilor sufleteşti ale soţului ei, Sofia Andreevna înţelege cǎ genialitatea este o monstruozitate pentru cǎ este o excepţie. 

Ca încheiere, cred cǎ ar fi nimerit sǎ spun cǎ nu este neapǎratǎ nevoie sǎ fi citit ceva de Tolstoi, deşi mie tare mi-a dat poftǎ sǎ recitesc Sonata Kreutzer sau Ȋnvierea. Pe de altǎ parte, dacǎ subiectul vǎ pasioneazǎ, uitaţi-vǎ la The Last Station, e cu actori mari care s-au achitat onorabil de treabǎ. 


Aceastǎ recenzie face parte din campania vALLuntar, iniţiatǎ de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul Romsilva, iar pentru fiecare 15 comentarii, un copac va fi plantat, aşa cǎ nu pot decât sǎ vǎ încurajez sǎ-mi lǎsaţi aici pǎrerea voastrǎ despre carte.

Etichete: , ,