Mansarda cu bunatati: O searǎ frumoasǎ la Gaudi Bistro

Miercuri searǎ am petrecut. Cu oameni frumoşi, într-un loc frumos, Gaudi Bistro, destul de recent deschis. Şi a fost fain de tot, vǎ jur! Zâmbete largi, mese pline, poftǎ de socializare, infuzie de tei seara târziu, la plecare.

Lavinia şi Mugur, gazdele de la Gaudi, au avut un vis, au crezut în el şi au deschis un bistro. Aşa cum spun ei, fǎrǎ sǎ ştie multe despre acest tip de business... Dar gustul pentru aventurǎ a primat şi s-au pus pe experimentat şi, judecând dupǎ ospǎţul pantagruelic de miercuri seara, pot spune cǎ au câştigat pariul.

Am ajuns cu Luc puţin dupǎ ora indicatǎ şi prima impresie a fost de loc fensi-shmensi- la un moment dat, au apǎrut şi câteva vedete, deci am avut puţin dreptate :)- am fost serviţi cu şampanie rǎcitǎ cu gheaţǎ carbonicǎ – o chestie care aratǎ spectaculos, cel puţin pentru mine a fost, şi am interacţionat şi cu gazdele, vǎdit emoţionate şi stresate, probabil, de ce urma sǎ se întâmple. Zic „probabil” pentru cǎ zâmbetul nu le-a pierit de pe faţǎ toatǎ seara aşa cǎ doar presupun cǎ erau stresate :).

Şi ne-am aşezat la masǎ, şi vorbeam, râdeam sau sorbeam din orice ar fi poposit la noi în pahar (o Marie, o Anǎ, nişte roze, limonada aia divinǎ cu moţ de physalis, ba chiar mojito sau margarita- bune toate, zǎu de te puteai abţine!), în timp ce platourile cu amuse-bouche-uri se pregǎteau undeva în spatele meu. And it was amooosing! :)

Chef-ul Arpi (24 de ani, scriu asta ca fapt divers) s-a întrecut pe sine şi ne-a întrecut şi nouǎ toate aşteptǎrile cu preparatele lui de papile înnebunitoare: brânzǎ de caprǎ marinatǎ în sos mediteranean pe pandişpan de cartof, şalǎu în mantie de foaie crocantǎ, creveţi în pancetta (tare rǎu îmi pare cǎ erau în pancetta, cǎ dragi îmi sunt mie creveţii), carpaccio de caracatiţǎ, caise umplute cu brânzǎ, linguriţe din aluat fraged delicios umplute cu dovlecei, brânzǎ şi chili sau bǎrcuţe cu struguri şi brânzǎ. Toate excelente, fǎrǎ şagǎ, şi din belşug, ca sǎ fiu dreaptǎ! Şi pentru c-au fost aşa de bune, am trecut de vreo douǎ ori pe la masa respectivǎ pentru refill, da’ zǎu de am vreo remuşcare!

S-au mai întâmplat şi treburi ca piept de raţǎ cu dulceaţǎ de portocale şi morcovi sau muşchi de vitǎ cu un sos de unt sau muştar (dupǎ cum arǎta), lǎudat de Cǎtǎlina de mai multe ori. Nu pot decât s-o cred :).

Aţi zice cǎ e aproape gata, dar nuuuuuu! Ȋn ǎst’ timp, somelierul Bogdan Dumitrescu ne-a arǎtat cum se face o sabrare ca la carte, iar studenţi la arte ne-au fǎcut portretele de mai jos. Mulţumim!

Seara s-a încheiat dulce, legǎnându-ne cu ritmurile muzicii în limba de miere şi scorţişoarǎ (ei bine, aşa zic eu cǎ sunǎ franceza). Panna cotta de cafea o sǎ rǎmânǎ multǎ vreme în amintirea mea, a fost unul din cele mai bune lucruri pe care le-am mâncat şi care mi-a dat poftǎ sǎ o reproduc cât de curând. Am lǎsat-o la urmǎ, aşa cum fac mereu cu lucrurile care-mi plac cel mai mult. Am gustat din trufele de la Debauve et Gallais, renumiţi pare-se, o sǎ-i ţin minte, dar m-am întors extaziatǎ la panna cotta divinǎ. Bobul de cafea m-a atras ca un magnet, deşi nu-s bǎutoare de cafea, şi l-am ronţǎit satisfǎcutǎ. N-am fost singura cuceritǎ, cel puţin Georgiana s-a arǎtat la fel de entuziasmatǎ de minunea dulce ca mine. Un final perfect pentru o searǎ minunatǎ.