Post
cu potenţial de "preadulce". Dar scurtissim.
Câteodatǎ n-ai
nevoie de lucruri complicate. Câteodatǎ îţi e pe potrivǎ sǎ fii acolo, cu
cineva ca şi tine, sǎ faceţi împreunǎ lucruri, sǎ vǎ bucuraţi când vǎ întâlniţi
din întâmplare (aiurea, bucǎtǎria nu e salǎ de conferinţe), sǎ zâmbiţi, sǎ râdeţi
şi restul. Câteodatǎ ai nevoie de farfurii colorate, flori aşijderea, soarele
care apune roşiatic în spatele vostru. Vin rosé, pentru dâra de varǎ rǎmasǎ. Câteodatǎ
e fabulos sǎ te pupi ca demnitarii la summit sau ca mafioţii din filme:
pupǎturi sonore şi voinice pe ambii obraji.

Si câteodatǎ faci mujdei de usturoi degeaba. Ȋn cazul în care… Caz care nu apare… Pentru cǎ tai vinetele pe lung.
Scoţi miezul, îl toci cum îţi vine şi-l pui la sfârâit cu nişte ardei gras. Ȋntr-o lingurǎ mare de ulei de mǎsline. Cu o porţie
zdravǎnǎ de busuioc şi oregano, ambele uscate. Şi
sare. Amesteci, dupǎ ce se rǎceşte puţin, cu nişte brânzǎ. Rasǎ. Umpli
jumǎtǎţile de vânǎtǎ. Ornezi cu roşii cherry. Acoperi cu mozzarella. Sǎ fie
acoperit straşnic. Dai la cuptor pânǎ ce mozzarella face singurul lucru demn de
ea, se înmoaie şi se prelinge. Apoi te joci. Cu rodia. Pentru cǎ era ademenitoare
la Lidl şi-ai cedat chemǎrii. Şi pui boabele ‘celea roşii, ca buzele crǎpate,
peste mozzarella. Gata!
Ar trebui sǎ
facem mai des lucruri pentru prima datǎ. Câteodatǎ e fantastic.
Etichete: vinete