Cred c-am mai zis undeva cǎ-mi plac începuturile, de orice fel
ar fi ele. E atâta prospeţime într-un început, atât entuziasm în faţa unei
pagini albe care de-abia aşteaptǎ sǎ fie umplutǎ cu vise… Şi cine suntem noi sǎ
spunem cǎ rezoluţiile de an nou n-au cum sǎ ţinǎ? Suntem diferiţi, slavǎ
Domnului, şi avem un fel unic de a funcţiona, de a ne pune rotiţele în mişcare
şi de a ne ridica în zilele nu-prea-bune. Dar nu despre planurile de an nou
voiam eu sǎ vorbesc acum… Stǎteam eu pe 1 ianuarie, la ora 9 dimineaţa (am
rezistat voiniceşte pân’ la 1 în noaptea cu pricina, în caz cǎ vǎ-ntrebaţi) şi
îmi ziceam cǎ ar fi interesant de observat cum încep anul. Pentru mine mai mult
:).
Şi au rezultat urmǎtoarele: primul
lucru citit: un interviu fain cu Matei Vişniec în Dilema Veche despre cel
mai nou roman al lui, Negustorul de începuturi de roman (ha, încǎ un început);
între timp am ajuns şi-n librǎrie şi-am rǎsfoit cartea, dar nu prea mi-a gâdilat
simţurile; primul lucru fǎcut în anul cel
nou: am strâns masa din sufragerie; primul
lucru gândit: visele urâte din noaptea precedentǎ (mda); primul lucru mâncat: iaurtul cu fulgi de
ovǎz şi merişoare + o felie de cozonac şi ceai; primul lucru vǎzut/ascultat: Concertul de la Viena de Anul Nou; primul lucru spus: La mulţi ani, unui
cap ciufulit şi adormit; primul lucru
fotografiat: Luc şi pǎrul ciufulit, dar nu se cade sǎ arǎt aici, aşa cǎ,
iatǎ:
Primul film vǎzut (revǎzut, de fapt): The Holiday, care
dupǎ pǎrerea aceluiaşi Luc, n-are cum sǎ intre în arsenalul anual al filmelor
de Crǎciun. Prima carte cumpǎratǎ:
Viaţa pe un peron. Nu ştiu dacǎ toate astea sunt relevante în vreun fel, timpul
va decide.
____________________________
Deocamdatǎ nu gǎtesc şi am douǎ rezoane culturiste: 1. tata şi
pǎrinţii lui Luc au impresia cǎ noi suntem numa’ buni de rotunjit şi, sincer,
am cam fǎcut-o, spre necinstea noastrǎ, dar d’aia existǎ rezoluţia de an nou şi
b. am vreo douǎ reţete de anul trecut care n-au fost încǎ lǎudate în faţa
ochilor voştri. Prima din ele: pateul de ciuperci cu cimbru şi coniac.
Dintre reţetele anului trecut, probabil cǎ supa de ceapǎ
este pe primul loc. Dar pateul ǎsta şi recentul salam de biscuiţi sunt
şi ele în top şi vor fi cu siguranţǎ refǎcute.
Am vrut pate de ciuperci pentru masa de Crǎciun şi, deşi porcul
avea toate atuurile, eu zic cǎ meciul s-a terminat cu remizǎ. Asta şi pentru cǎ eu sunt mai vocalǎ şi-mi apǎr marfa mai
abitir decât porcofilii, da’ n-are a face…
M-au susţinut în demersul meu reţeta Andrei şi cea a lui Mazi,
pe care le-am potrivit cum mi-a plǎcut şi dupǎ posibilitǎţi. Doar de la coniac n-am
fǎcut rabat. Mi se pare normal.
Mai întâi, am curǎţat, spǎlat şi feliat 250 de grame de ciuperci champignon şi 250 de grame de pleurotus. Ȋntr-o tigaie, se topesc douǎ felii de unt şi se adaugǎ 4 şalote tǎiate mǎrunt, 4 cǎţei de usturoi tocaţi, câteva
frunzuliţe de cimbru proaspǎt şi se
lasǎ un minut sǎ se întrepǎtrundǎ.
Se adaugǎ ciupercile tǎiate. Se lasǎ cam 5 minute, amestecând din când. Se
adaugǎ sare, 4 linguri mari de coniac şi
2 linguriţe de suc de lǎmâie. Se
lasǎ pe foc pânǎ ce se evaporǎ lichidul, adicǎ în jur de 20 de minute. Se ia de
pe foc şi se lasǎ la rǎcit.
Ciupercile se transferǎ apoi în robot cu încǎ o felie de unt şi se mixeazǎ pânǎ ce
rezultǎ o pastǎ.
Se topesc 200 de
grame de unt la foc mic pânǎ când acesta începe sǎ se separe. Se înlǎturǎ
spuma şi rezultǎ astfel untul clarifiat care se toarnǎ peste ciuperci aşa încât
sǎ formeze un sigiliu. Se orneazǎ cu frunzuliţe de cimbru. Şi e bun, credeţi-mǎ
pe cuvânt! Se lasǎ la frigider peste noapte şi rezistǎ cam 4 zile din momentul
în care a fost fǎcut.
Un an nou plin de lucruri bune vǎ doresc!
Etichete: ciuperci
