Citesc
Jurnalul lui Sebastian în fiecare primǎvarǎ de vreo 6 ani încoace. Mǎ face sǎ
mǎ simt atât de aproape de interbelic şi de tot farmecul pe care epoca aceea îl
are pentru mine. Ies în parc şi, cuminte, pe o bancǎ, mi-aduc aminte de Nae
Ionescu, Leni şi celelalte femei, problema evreiascǎ, schiatul. Toamna, când
începe sǎ se simtǎ aerul rece şi frunzele cad, ascult Lake of Tears. Crǎciunul
nu e Crǎciun dacǎ nu ne uitǎm la Singur acasǎ, Bǎrbierul din Siberia, Prep and
Landing. De Sf. Andrei, tata pune grâu pentru
fiecare dintre noi; anul ǎsta, al lui Luc a fost cel mai mândru. Nu spǎl
duminica, nu neapǎrat ca sǎ respect vreun canon religios, ci pentru cǎ aşa am
învǎţat acasǎ. Şi e important pentru mine ca unele lucruri sǎ nu se piardǎ. La
fiecare sfârşit de an, fac o retrospectivǎ a lucrurilor înfǎptuite, iar în
prima zi a urmǎtorului an, în linişte, îmi fac un plan cu ce îmi doresc de la
el şi de la mine.
Ce mi-ar plǎcea
sǎ devinǎ tradiţie? Ȋmpodobitul bradului, de exemplu. Anul ǎsta, l-am cumpǎrat
împreunǎ, am pus aţǎ la bomboane şi globuri şi l-am ornat dupǎ priceperea
noastrǎ; a fost cel mai simpatic şi drag brǎduţ. Aş vrea sǎ merg la cules de
vie în fiecare an, dar asta nu depinde de mine mai deloc. Nu-mi plǎcea când eram micǎ, dar e frumos acolo sus, cu
faţa-n soare şi strugurii pocnind de sevǎ. Şi mi-ar mai plǎcea şi sǎ mǎ uit la
Concertul de Anul Nou de la Viena; am fǎcut asta anul ǎsta şi a fost fantastic.
De ce fac asta? E sigur o nevoie şi o asigurare a echilibrului, o punere în
sens, pe care o am şi care se cere a fi satisfǎcutǎ. Ca
multe dintre lucrurile de care avem nevoie şi care ne dau o stare de bine, nici
acesta nu meritǎ iscodit îndelung.
Voi aveţi
tradiţii din acelaşi registru?
HEDONISME-le sunt lucruri mari şi mici care mǎ
bucurǎ. Am ales sǎ scriu despre ele pentru cǎ nu vreau sǎ uit ce am simţit
într-un anumit moment şi mai ales pentru cǎ îmi întreţin starea de bine.
Etichete: Hedonisme