“…am dorit sǎ avem lucruri frumoase în jurul nostru,
indiferent de originea lor. A fost o perioadǎ în care am achiziţionat lucruri
cu care ochiul sǎ se formeze, cu care sǎ convieţuim” Pompiliu Macovei
Am
auzit relativ curând de acest muzeu, dar nu mi-aş fi închipuit niciodatǎ cǎ va
fi atât de surprinzǎtor. Mi se vorbise de o casǎ veche, de doi proprietari care
au donat-o cu tot ce adunaserǎ în ea de-a lungul vieţii şi povestea m-a prins. Ca
întotdeauna, o casǎ veche care tremurǎ din încheieturi zgândǎrǎ ceva în mine şi
vreau sǎ vǎd cu ochii mei. Pânǎ nu e prea târziu, pânǎ nu se gândeşte vreun
deştept sǎ profite şi sǎ construiascǎ el o mǎgǎoaie lucrativǎ în faţa sau în
spatele unui astfel de monument… Am luat douǎ prietene de braţ şi am mers agale
cǎtre 11 Iunie.
Zǎpada
care se topeşte în perioada asta, picurii reci de apǎ care cad din streşini,
piatra casei ciuruitǎ, poarta masivǎ de la intrare, totul e fǎcut parcǎ sǎ te
opreascǎ din a mai înainta. Casa care adǎposteşte colecţia este în stil
eclectic francez, cu marchizǎ la uşa principalǎ şi înconjuratǎ de o grǎdinǎ
unde se aflǎ şi un tei ocrotit. Am intrat şovǎitor şi podelele bǎtrâne se
arcuiau dureros sub paşii noştri.
Camerele
înalte, cu tavane dezolante şi crǎpate pe porţiuni uriaşe, lumina difuzǎ,
praful atotputernic, sordidul în care plutesc neajutorate lucrǎri de valoare şi
indiferenţa cu care e tratatǎ o colecţie impresionantǎ, toate acestea m-au
înfuriat şi m-au întristat în acelaşi timp. Dupǎ aceea, uimirea!
El, Pompiliu Macovei, a fost arhitectul şef al capitalei, cel care a
proiectat aerogara Bǎneasa. Tot el a coordonat proiectul de construire a
stadionului Lia Manoliu cu o capacitate de peste 70,000 locuri. A mai fost
profesor, preşedinte al Uniunii Arhitecţilor Români, Ministru al Culturii şi
ministru adjunct la Externe. Soţia lui, Ligia
Macovei, a fost artist plastic şi a beneficiat de titlurile soţului ei pentru a
putea cǎlǎtori. Este cunoscutǎ mai ales pentru ilustraţia fǎcutǎ poeziilor lui
Eminescu şi Arghezi.
Nu am reuşit sǎ
înţeleg cum au putut cei doi sǎ adune o colecţie atât de impresionantǎ de
obiecte în vremurile frǎmântate ale comunismului, dar faptul cǎ au izbutit şi
cǎ azi putem sǎ o admirǎm este extraordinar. Colecţia conţine piese vechi de
mobilier, ca dulapul de sacristie din secolul XIII; tablouri de valoare
aparţinând pictorilor Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Ion Andreescu, Ion Al. Steriadi
sau Marcel Iancu; fotolii din Renaşterea italianǎ; bufete Biedermaier; vase
rituale din China dinastiei Shang; masa spaniolǎ din mahon masiv şi scaunele
din piele; artǎ popularǎ din toate regiunile ţǎrii; icoane; covoare persane;
sobe de teracotǎ din Boemia; 11,000 de cǎrţi din care peste 10,000 sunt albume
de artǎ, esteticǎ şi filosofie; un birou Louis-Philippe; o faţǎ de ladǎ din
secolele XIV-XV din Franţa; ceramicǎ chinezeascǎ şi islamicǎ, cristal de Boemia
şi multe, multe altele.
Peste tot unde
întorci privirea dai de lucruri aduse cu dragoste de soţii Macovei din cine
ştie ce colţ al lumii noastre mari. Este copleşitoare curiozitatea lor, iubirea
faţǎ de frumos şi pasiunea cu care au crescut aceastǎ colecţie timp de 68 de
ani.
Fiecare încǎpere
înseamnǎ o cǎlǎtorie garantatǎ, în locurile cele mai diverse şi în vremuri de mult apuse, şi
nu poţi sǎ nu vrei sǎ ştii mai multe despre cei doi colecţionari. Din acest
punct de vedere lucrurile stau bine pentru cǎ de la început pânǎ la sfârşit ai
parte de un ghidaj plin de informaţii exhaustive despre fiecare obiect şi chiar o
lecţie de istorie pentru a ancora bine existenţa familiei Macovei în timp.
De prisos,
poate, sǎ spun cǎ biblioteca a fost locul care m-a fascinat cel mai mult, de pe
pereţii cǎreia nu-mi puteam dezlipi ochii, toate cǎrţile atrǎgându-mǎ ca un
magnet. Mi-au plǎcut şi cǎrţile cu dedicaţie din partea unor autori interbelici
cunoscuţi, mǎsuţa rotundǎ în stil veneţian, soba frumos lucratǎ pe care mi-o şi
închipuim duduind de cǎldurǎ. A fost magic! A fost o bucatǎ de viaţǎ, care deşi
prǎfuitǎ, te prinde în mreje şi vrei sǎ împarţi bucuria aceea a descoperirii.
Aşa cǎ plǎnuiesc încǎ o vizitǎ înspre varǎ, ca sǎ prindem şi teiul în cea mai
bunǎ versiune a lui. Cine mai vine? :)
HEDONISME-le sunt lucruri mari şi mici care mǎ
bucurǎ. Am ales sǎ scriu despre ele pentru cǎ nu vreau sǎ uit ce am simţit
într-un anumit moment şi mai ales pentru cǎ îmi întreţin starea de bine.
Etichete: Hedonisme