Tocmai
m-am întors de la expoziţia World Press Photo. De data asta, am fost singurǎ. Nu e nimic vesel şi, deci, înţeleg perfect reticenţa
prietenilor mei. Ştiam la ce sǎ mǎ aştept, aşa cǎ am fost ceva mai imunizatǎ în
faţa tragediei individuale sau colective surprinsǎ de foto-jurnalişti din toatǎ
lumea. Mi-e încǎ greu, la nivel uman, sǎ pricep cum reuşesc oamenii ǎia sǎ ţinǎ
aparatul la ochi în timp ce lângǎ ei se perindǎ cele mai diverse grozǎvii: un
bǎrbat fabricǎ bombe, oameni cu puşti se ascund, au loc accidente industriale,
tineri sunt condamnaţi la moarte, revoltele etnice sunt în toi, boli psihice
sunt tratate prin recitare de versuri. Presupun cǎ, atunci când eşti de ceva
timp în mijlocul evenimentelor, ajungi sǎ le percepi şi altfel, cu mai multǎ
rǎcealǎ, mai calculat. Dar ce se întâmplǎ când au loc
evenimente spontane, ca atacul cu bombǎ de la Boston? Vezi oameni şocaţi şi declanşezi rapid. Nu e ceva ce ţine
de moralǎ, dar cum pot?
M-am întrebat de
ce merg, din moment ce plec amorţitǎ şi teleghidatǎ de acolo. Suntem atât de
obişnuiţi cu lumea noastrǎ, cu familiarul dimprejur, cǎ nu realizǎm cât de
fragil este totul. Aşa cǎ merg sǎ vǎd şi altfel de lume, sǎ empatizez, sǎ mǎ
alarmez, sǎ nu uit. Nu e totul
întunecat, sunt şi fotografii paşnice, dar la fel de copleşitoare. Şi de data
asta, am vǎzut şi una reprezentând români. Expoziţia ţine pânǎ pe 29 mai, la
Universitate.
Ca sǎ îmi revin, am ieşit în soare şi am mers pe jos pânǎ acasǎ. Şi pe drum
mi s-a fǎcut şi foame, şi sete, şi mi-am cumpǎrat nişte cǎrţi. M-au
ajutat doar sǎ încetinesc pasul, aşa cǎ am intrat pe uşǎ doar cu gândul la ce e
mai jos.
2 ramekinuri
unse cu unt. O lingurǎ de smântânǎ de gǎtit, nişte aşchii de Livarot (o brânzǎ
din Normandia), încǎ o lingurǎ de smântânǎ. 1 ou de ţarǎ spart în fiecare
ramekin. Deci 2. Fire de chives pe deasupra. Tocate. Şi piper proaspǎt mǎcinat.
Puse la cuptor într-o tavǎ cu apǎ fierbinte, cât sǎ ajungǎ la jumǎtatea
formelor. Lǎsate pânǎ ce albuşul prinde formǎ şi gǎlbenuşul are consistenţa
doritǎ. Ȋntins în ele cu saleuri sau pâine prǎjitǎ frecatǎ cu usturoi.
Acum mǎ duc sǎ
mǎ cufund în mine şi apoi, în carte. C-un pahar de vin alb sec. Cheers!
Etichete: brunch, mic dejun, oua
