Am ajuns la Urbanesc cu ocazia documentarului despre care v-am povestit
aici. M-a cucerit imediat
prin decor, e un loc curat şi vesel, şi ajutǎ foarte mult şi faptul cǎ nu se
fumeazǎ înǎuntru. Bilǎ albǎ, ura şi bravo! Casa asta cu tavan înalt este aeratǎ
şi luminoasǎ şi, pe deasupra, dovedeşte cǎ stilul contemporan poate convieţui
armonios cu detaliile specifice ale unui spaţiu de secol XIX. Mansarda e
spaţioasǎ şi gǎzduieşte expoziţii, vernisaje, evenimente culturale din cele mai
diverse.
Mi-a plǎcut şi-am vrut înapoi sǎ am şi experienţa bucǎtǎriei lor. Ȋmpreunǎ
cu o prietenǎ ne-am instalat în camera cu soba albǎ şi elegantǎ şi am rǎsfoit
meniul colorat şi destul de consistent. Ne-au atras pacheţelele cu spanac şi feta, ba chiar am fantazat puţin şi cu
gândul la supa cremǎ a zilei, ne-am
întrebat ce înseamnǎ desertul
nehotǎrâtului, dar am uitat sǎ cerem lǎmuriri.
Am ales un ceai cu cocos şi meze urban, adicǎ humus de linte, vinete
mediteraneene, mǎsline Kalamata, telemea de caprǎ marinatǎ în casǎ, pǎtrunjel
şi ceapǎ verde. Ȋn afarǎ de feliile de pâine, totul a fost proaspǎt şi cu
adevǎrat savuros. De încercat e şi limonada cu merişoare şi scorţişoarǎ, foarte
bunǎ şi rǎcoroasǎ.
Sunt curioasǎ cum e ratatouille-ul
(despre care ei zic cǎ e reţeta originalǎ din filmul omonim), dar îmi fac cu
ochiul şi ardeiul kapia la cuptor umplut
cu feta şi macaroanele cu brânzǎ aflate
în secţiunea Copilul urban :P. Şi pentru cǎ existǎ un numitor comun în dorinţele
de mai sus, o sǎ parafrazez o vorbǎ celebrǎ a şi mai celebrului Brillat-Savarin
pe care îl aprob pe de-a-ntregul: “O masǎ fǎrǎ brânzǎ e ca o femeie frumoasǎ
fǎrǎ un ochi”. :)
Nu cred cǎ o sǎ mǎ obişnuiesc vreodatǎ – şi asta e un lucru tare, tare bun!
- cu starea aia de furnicǎturi peste tot care mǎ cuprinde când stau la masǎ cu
un prieten bun, care apreciazǎ gustul la fel ca mine, împǎrtǎşind planuri,
aşteptând sfaturi, întrebând, glumind, ascultând.
Ȋn dispoziţia asta zâmbindǎ şi relaxatǎ am plecat de la Urbanesc, hotǎrâtǎ
sǎ merg pe jos pânǎ acasǎ. Ȋnapoi pe Mântuleasa, am luat-o pe o stradǎ paralelǎ
cu Carol, Dimitrie Racoviţǎ, necunoscutǎ pânǎ atunci, dar care a fost o
adevǎratǎ descoperire: ferestre încadrate de desene frumoase sau mascaroane, o
casǎ cu marchizǎ datând din 1911, o mansardǎ misterioasǎ şi o altǎ casǎ,
impozantǎ şi impresionantǎ, un proiect nefinalizat încǎ, deşi, aşa cum am
aflat, renovarea a început acum cel puţin 5 ani. Casa este în stil Art Nouveau,
iar mai multe detalii gǎsiţi aici.
Tot pe strada asta frumoasǎ mai e şi Institutul de Geografie, ascuns bine
de gardul masiv şi copaci, împodobitǎ cu o placǎ de marmurǎ ce-l evocǎ pe
geograful Simion Mehedinţi. De aici
am aflat cǎ Dimitrie Racoviţǎ s-a numit Strada Furiilor pe la 1900 şi cǎ Mihail
Sebastian a stat în casa viitorului Institut timp de douǎ luni, neconsolat de
faptul cǎ propria lui casǎ din Antim fusese bombardatǎ.
Profit de ocazie sǎ vǎ spun cǎ împreunǎ cu prietena mea, Alma am dat drumul unei pagini pe FB, Descoperiri urbane, platforma ce
va gǎzdui tot frumosul peste care dǎm în întâlnirile noastre cu oraşul, tot ce
ne face sǎ vibrǎm şi sǎ exclamǎm cǎ avem o ţarǎ plinǎ de comori ce de-abia
aşteaptǎ sǎ fie aflate. Vǎ aştept, deci, şi acolo! :)
Etichete: Bucuresti, recenzii restaurant, Urbanesc
