De vreo lună, ceainăria Joie de
Vivre a dat startul unor degustări, la care eu, ca iubitoare de all things tea, mi-am dorit enorm să pot
participa.
Am descoperit ceainăria la începutul anului acesta şi mi-a plăcut mult
interiorul un pic elegant, un pic ludic, o întâlnire armonioasă şi plăcută de
elemente pentru împătimiţii de ceai şi lucruri frumoase. Ţineam minte
ceşcuţele, quiche-ul şi însiropatul chec cu mac şi, mai ales, atmosfera caldă
şi prietenoasă. E mare lucru să te simţi relaxat acolo unde mergi!
Până acum n-am mai fost la nicio degustare
de ceai. Ideea că poţi fi laolaltă cu omuleţi care îţi împărtăşesc amorul
pentru ceai şi că te poţi extazia şi vorbi despre pasiunea ta nestingherit m-a
făcut să vreau să merg şi să văd cum se întâmplă un astfel de eveniment. Am fost
deja la două din cele trei degustări şi o să mai merg pentru că îmi place să
descopăr ceaiuri noi şi, deci, să fac pasiuni noi.
Pe scurt, lucrurile se petrec astfel: gazda povesteşte despre ceai în
general, apariţie, tipuri şi varietăţi, cultivare şi proces de manufacturare,
apoi se trece la degustarea propriu-zisă.


Dacă la prima întâlnire am testat 6
tipuri de ceai (alb, negru, verde, rooibos, plante şi fructe), aseară degustarea
a fost specializată, axându-ne pe 3 tipuri de ceai verde şi un bonus, un ceai de fructe. Cel mai incitant lucru a
fost că am fost provocaţi să ghicim ingredientele din fiecare dintre aceste
ceaiuri: 5 temerari îşi pun papilele la treabă, încercând să depisteze toate
aromele. Şi ăsta nu e cel mai uşor lucru de făcut chiar dacă ai şi frunzele de
ceai în faţă şi le poţi, la o adică, ronţăi după poftă. Dar e amuzant, e joc şi
joacă pentru oameni mari, dornici de relaxare. Iar cel care descoperă cele mai
multe ingrediente primeşte la sfârşit o punguţă din ceaiul respectiv, alături
de o vedere simpatică. Aseară n-am mai participat la “înfruntare” doar pentru
că la prima degustare am fost o adevărată Sherlock Holmes la feminin, ghicind
cele mai multe ingrediente din ceaiul de plante Source of Luck (yeeeeeey!). Dar
după degustare am rămas în atmosferă alături de un rooibos stropit cu
dragoste-de-lămâie.



Dacă vă surâde ideea, recomand să urmăriţi pagina de Facebook a ceainăriei Joie de Vivre unde vor apărea informaţii despre următoarele degustări de
ceai. Şi ne vedem acolo! :)
Etichete: ceai, ceainaria Joie de Vivre, ceainarie, degustare, Joie de Vivre