Mansarda cu bunatati: Bistro de l’Arte

Ultimul week-end din 2014 ne-a prins la Braşov. Nu mai fusesem de mult şi, răbdător, dor mare se strânsese. Sâmbăta era rezervată pentru un botez, dar duminică am avut o jumătate de zi la dispoziţie pentru colindat. Era frig şi alunecos, aşa că nu am ieşit din perimetrul Pieţei Sfatului şi străzile dimprejur.

De Bistro de l’Arte aud vorbindu-se de ani de zile şi a urcat pe nesimţite în topul locurilor de văzut. Cu câteva zile înainte să ajungem şi noi acolo, am citit undeva pe net că au şi acelaşi personal (evident, cu mici modificări) de când au deschis, adică din 2000. Şi asta, în ochii mei, e foarte impresionant. Aşa că mă aşteptam numai la lucruri bune.

Şi lucrurile bune au curs. Întâi, bistroul e aşezat foarte bine, în centru, în Piaţa George Enescu, într-o casă veche, de secolul XVII, fost depozit de mărfuri al Braşovului medieval. Înăuntru e plăcut şi atmosfera e caldă, boemă, cu un bar unde mereu se întâmplă câte ceva, cu colţuri pline de lucrări artistice şi cărţi aranjate strategic lângă sticle îmbietoare de vin. Vine toată lumea la Bistro de l’Arte, am văzut şi copii mici, de 4-5 ani, tineri, pensionari, fumători şi nefumători. Noi am stat la nefumători şi, deşi locul era plin, mi s-a părut că sistemul de ventilaţie funcţionează destul de bine.

Masa noastră la Bistro de l’Arte a fost, după mine, mmm… experimentală. Am încercat multe lucruri pentru prima dată, de unele nu ne vom mai apropia şi altă dată, dar ăsta a fost scopul: să încercăm. Luc era răcit, aşa că i-am sugerat delicat (:P) să încerce un grog. Da, voiam să ştiu şi eu cum e. Lui i-a plăcut, mie mi-a fost cumva indiferent. Eu nu eram răcită, haha, astfel că am decis să văd ce este Kir Royal-ul. Şi de el aud neîncetat vorbindu-se de ani mulţi şi asta era ocazia bună să aflu. Nu, nu m-a impresionat, dar s-a potrivit cu ce mi-am comandat în continuare.

Pentru felul principal, eu m-am delectat cu o supă de roşii gratinată, cu smântână, gin şi gouda fierbinte, molatică şi delicioasă, care a venit alături de un croissant franţuzesc. Ştiu că e dificil să greşeşti o supă de roşii, dar lucrurile care ţi se par excelente sunt aşa pentru că se-ntâmplă în anumite momente, şi eu, atunci, aveam nevoie chiar de supa asta.

La fel s-a întâmplat şi cu Luc şi supa lui de ceapă, la fel de gratinată şi extraordinară. Altfel decât cea pe care o fac eu, a zis el, dar tot bună. Şi tind să-l cred, pentru că se oprea din când în când şi ofta încet. Nu ştiu dacă datorită supei sau pentru că era foarte răcit, dar era amuzant de auzit şi privit. :)).

Experimentul a continuat la felul doi. Luc a comandat hamburgerul de somon şi sos de tarhon, tot la recomandarea mea. Nu a fost cea mai bună alegere pentru niciunul dintre noi, deşi sosul ăla chiar era foarte bun şi totul era proaspăt, verde, crunchy.

Melcii gratinaţi, în schimb, mi-au plăcut. E prima dată când îi mănânc aşa, extrăgându-i cu cleştele special, şi a fost o experienţă revelatoare :). Nu m-am grăbit, i-am savurat pe îndelete şi întreg ritualul ăsta mi s-a potrivit.

De dulce n-am mai avut loc, dar îmi sună tare bine prăjitura lor cu portocale şi migdale, dar şi fondue-ul de ciocolată. Preţurile nu sunt cele mai mici, dar mie, personal, nu mi-a părut rău deloc. La o următoare vizită, mi-ar plăcea să îi vizitez doar pentru ceva dulce, un pahar de vin (au o ofertă impresionantă) şi, pur şi simplu, privit în jur.