Ieri am avut poftă de lenevit.
Şi pe la amiază mi-am dat seama c-aş putea ridica leneveala la rang de artă,
aşa că am decis cu mărinimie că asta o să fac toată ziua. În concepţia mea,
lenevitul înseamnă refresh-uitul continuu al feisbucului, uitat la bloopers din
toate serialele posibile (alea din Friends sunt cele mai bune), văzut un film
sau două, sau trei, şi doar din când în când, întrerupt divina armonie cu
câteva paragrafe de carte citite. A, şi mâncat, dooooh!
Am ieşit din casă doar
ca să iau un aluat deja preparat.
Iniţial, ar fi trebuit să-l fac eu, dar nu era să las leneveala baltă,
neconsolată şi nehrănită…
Cât timp una dintre
cele două bucăţi de aluat din pungă se dezgheţa, am luat două mâini de merişoare uscate şi le-am pus la hidratat într-un
bol, peste vreo 6-7 linguri de lichior
de portocale. Am fript nişte nuci
pecan şi le-am dat deoparte.
Când aluatul a fost
gata, l-am despăturit şi l-am întins puţin cu sucitorul. Dintr-una dintre părţi
am tăiat, apoi, cu cutterul câteva forme: două steluţe şi o lună.
În mijlocul aluatului
am pus o roată de Camembert. Deasupra
am pus merişoarele scurse şi nucile pecan şi am adus toate laturile împreună,
deasupra roatei de brânză, ca să o învelească pe toată. Deasupra am lipit şi
stelele şi luna tăiate înainte.
Am dat la cuptorul
încins la 200 de grade C timp de vreo 25 de minute. Am scos şi am tăiat
imediat. Dinăuntru s-a revărsat prompt camembertul copt şi moale, presărat cu
merişoare şi pecan. Luc a zis chiar că seamănă cu un Pacman rănit de
extratereştri. Am râs şi am mâncat amândoi cu poftă, întingând în brânză cu
bastonaşe de pâine prăjită, unele simple, altele frecate cu usturoi.
Şi voi aţi lenevit în
week-end?
Etichete: Camembert
