Fericiri

Primii ghiocei de anul ăsta. Nu mi-am mai cumpărat de mult şi mă dezobişnuisem să le simt parfumul delicat.


Cineva a ajuns pe acest blog căutând pe google “dimineţi cu veselie şi ceai”. Am zâmbit instantaneu.

Stare neobişnuită în timpul mersului prin parc: la un moment dat, mi s-a părut că picioarele o luau înaintea minţii, iar braţele mi se arcuiau de parcă întreg corpul meu voia să alerge. A fost o senzaţie extraordinară! Am alergat puţin, pe porţiuni, în jur de 50, maxim 100 metri. Cel mai curios a fost că nu mă simţeam deloc obosită şi nici nu mă durea nimic. Şi fiindcă m-am simţit atât de bine, am făcut nu 3 ture, ca-n zilele mele bune, ci 4. Adică peste 12 km. Uraaa!

Colărezii făcuţi de tata. Aveam chef, i-am dat o sugestie discretă (wink, wink) şi s-a conformat: a ieşit pe ger din casă, a luat lapte şi, deşi a spus că pasteurizatul nu îi place prea mult, a mâncat şi el cu mare poftă. Fericirea e să te simţi din nou copiluţ. 


De la alţii: tot în parc, cu gândurile aiurea, mi-am uitat privirea pe zeci de pescăruşi tânguitori, hrăniţi de o mână de bătrân. Cealaltă mână ţinea telefonul la ureche şi când m-a văzut zâmbind la pescăruşi, mi-a zis: “Îi ţin telefonul să audă sunetul”. La celălalt capăt al firului, mi-am închipuit că e o bătrână imobilizată la pat, soţia lui, căreia îi place să audă cântec de păsări dimineaţa devreme. Fericire tristă, melancolică

Etichete: