Întâlnirea prietenelor - Alexei Ivanovici Korzuhin
Nu
mi-ar ajunge o carte întreagă să pot descrie cum arătau, ce gust aveau şi mai
ales cum se făceau bunătăţile de duminică sau de sărbători: cremeşul, ştrudelele, un foitaj umplut cu
marmeladă, care se chema haioş, doboşul, laptele de pasăre sau crema de zahăr
ars. Atunci, pe lângă şorţul ca zăpada, bunica îşi punea pe cap un batic
alb, apretat şi-l înnoda sub bărbie. Cernea făina, o aduna cu palmele ca pe un
munte mic şi înţepenea aşa, cu mâinile pe colină şi cu ochii la pânza albă de
deasupa mesei, adusă de la Beiuş. […]
Dar
nu aceste minuni ale cofetăritului mă urmăresc şi azi, ci dulcele făcut de
bunica peste săptămână, ca să scape de gura mea. În primul rând, grişul cu lapte, căruia îi spuneam
grizuliş, şi peste care presăram scorţişoară pisată sau sirop sau, când aveam, praf de cacao cu zahăr. Apoi
zahărul ars cu nucă zdrobită, numit griliaş şi tăiat fâşii cât un deget,
sau romburi. Dar nimic nu putea întrece (vara spre toamnă) fala reunită a
bucătăriilor din Banat şi Ardeal, găluştele cu prune. Adică gomboţii. Pentru bunica, tot gomboţi
erau şi papanaşii cu brânză de vaci, făcuţi bile, fierţi şi tăvăliţi prin
pesmet. […]
Nu
puteam crede că există pe pământ mâncăruri mai bune. Şi totuşi, exact în
perioada când mi-au căzut primii dinţi de lapte, a început să se ştirbească şi
idila dulcuţă din farfuriile banato-bihoreneşti. Prima lovitură am încasat-o în
casa familiei Ciobanu, refugiată din Basarabia. Dintre toate vecinele, numai
tanti Larisa mă aşeza la masă, orice oră din zi ar fi fost. Pe lângă ceaiul făcut la drăcovenia numită
samovar, de care nu încetam să mă minunez, îmi ungea o felie de pâine cu
zacuscă. Zacusca asta puţin iute şi unsuroasă, cu gust învălmăşit de ardei
copţi, vinete, roşii, ceapă şi încă ceva,
mă dădea gata… […]
Până
în ziua de azi, nu mă sfiesc să mestec cu poftă ce şi pe unde se nimereşte: un
langoş, un covrig, un măr. Ba, de câteva ori, cot la cot cu cel mai bun
prieten, chiar nişte cremeşuri pe podul Mihai Viteazul. Mai mult, de fiecare dată când mă încolţeşte o
nelinişte puternică, îmi ung o felie de pâine neagră de la Begapam cu untură, o
presar cu sare şi boia şi o dau gata fără să-mi pese de glicemie şi colesterol.
Ştiu clar că zece prozacuri n-ar avea un asemenea efect.
(Din
Amintiri din bucătărie de Adriana
Babeţi – în volumul Intelectuali la
cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete, ed. Humanitas, 2012)
Etichete: Festinul literar de vineri
