Mansarda cu bunatati: Ceai, ciocolată, cafea

Dacă vrei să ai parte de o conversaţie cu mult substrat, bea un ceai împreună cu cineva. Dacă ai nevoie de pasiune, fă-ţi o cafea. Când simţi nevoia de ceva dulce, ciocolata va fi mereu cel mai bun remediu. Iar dacă le vrei pe toate, citeşte Ceai, ciocolată, cafea, cartea Oanei Ştefănescu, apărută în 2013 la Editura ALL.

Cartea cuprinde un istoric al ceaiului, ciocolatei şi cafelei şi prezintă ariile lor de răspândire, tipuri şi sortimente, beneficiile pe care le are consumul lor şi reţete numeroase, din care cititorul se poate inspira. De piatră să fii să nu te apuce cele mai mari pofte în timp ce dai paginile una după cealaltă… Personal, am înregistrat peste zece asemenea pofte, citind reţete şi imaginându-mi gusturi.

Cafea nu beau, dar îmi place mult cum miroase, iar cu ciocolata am o relaţie deschisă; asta înseamnă practic că o “înşel” de multe ori şi cu alte dulciuri, dar ea e bună şi miloasă şi nu-mi reproşează asta niciodată - aşa ne e bine nouă.

Ceai, în schimb, beau mult, în jur de 3 căni pe zi. Îmi place, mă face fericită, mă relaxează, savuratul lui îmi dă idei, mă invită la reflecţie şi autoexaminare. Aşa se face c-am apreciat toate informaţiile cronologice prezentate de autoare, fotografiile sugestive, poveştile şi anecdotele. Par exemple, eu, una, nu ştiam că frunzele de ceai sunt culese, în general, de femei, sau că există un ceai foarte rar, numit al maimuţei. Mi-au prins bine paragrafele cu ritualurile de servire a ceaiului, m-au făcut să-mi amintesc de o ceremonie japoneză a ceaiului la care am participat şi mi-am şi imaginat o orgie “ceainivoră” cu plăcinte, scones şi dulceţuri, unde vă jur că eram în elementul meu. Iată şi câteva năstruşnice denumiri de reţete, prezentate în carte: Nebunia de lemn dulce, Banana înfuriată, Perele nebunatice. Sună tentant, aşa-i?

Avem apoi capitolul despre ciocolată. Partea cu bobul de cacao mi-a adus aminte de aventurile mele la Heidi ChocoWorld (am scris despre minunata lume aici şi aici) şi mi s-a părut fascinant să aflu tipurile de ciocolată şi povestea celor mai celebre case, fiecare cu filosofia şi încercările ei. Când am ajuns la reţete am clacat puţin şi de asta am şi reprodus, aşa cum se vede puţin mai jos, spuma de cafea şi cacao.

Capitolul “cafea” e plin de anecdote şi o suspectez pe autoare că e şi partea ei favorită din carte. La început consumată ca medicament, cafeaua a devenit treptat un fel de “amantă geloasă şi plină de surprize” căreia nu-i poţi rezista şi pe care nu poţi s-o abandonezi vreodată. Capitolul ăsta a pus un loc pe lista mea de văzut, în speţă o cafenea veche şi renumită şi, mai ales, deschisă încă din 1686: Café Procope din Paris. Mă gândesc c-ar fi ceva să fiu pentru un moment în acelaşi loc pe care l-au frecventat un Musset, o George Sand sau chiar Balzac. Nu cred că n-ar avea ei o ciocolată caldă şi pentru mine…

Cartea se citeşte rapid şi odată ce o ai în bibliotecă poţi reveni la informaţii sau o poţi deschide chiar şi numai pentru a “fura” o reţetă delicioasă dinăuntrul ei.

Eu am ales spuma de cafea şi cacao.

Avem nevoie de: 200 ml frişcă, 2 linguri de lapte, 6 linguri de zahăr (eu am pus 4), 4 albuşuri, 1 linguriţă de cacao (eu am pus 2 ½) şi 2 linguriţe de cafea espresso sau 2 linguriţe de ness (eu am optat pentru ness).

Se bate frişca cu laptele. Se amestecă albuşurile cu zahărul şi se bat spumă. Se încorporează apoi frişca, cacaua şi nessul şi se amestecă. Apoi se lasă spuma la frigider. A mea a stat cam 2 ore înainte să fie vandalizată de o linguriţă nerăbdătoare. Dar nu-mi pare rău de nimic. Miam! :)