Mansarda cu bunatati: Festinul literar de vineri (18)

În copilărie totul era mai frumos. Cum zice un cântec de la Pink Floyd – ultimul lor cântec de pe ultimul lor album: the grass was greener/ the light was brighter/ the taste was sweeter… Prin urmare, şi mâncarea era mai bună, mâncărurile alea care se găteau singure în cratiţe sau în ceaune lăsate pe plita sobei din cuhnia cu pământ pe jos, căci bunica făcea, în tot timpul ăsta, şi altceva, deretica prin curte, plivea buruienile în grădină, îngrijea de dobitoace, oricum apărea în preajma sobei la final, gustând cu lingura de lemn, suind apoi cratiţa pe sobă sau ridicând ceaunul într-un cârlig prins de-o grindă şi aşezând tuturigile înapoi pe ochiurile plitei… Mâncăruri pentru care nu existau reţete stricte, căci bunica le gătea de fiecare dată altfel: fie uitând câte un ingredient, fie adăugându-l de două ori, dar care mâncăruri aveau întotdeauna gustul potrivit. […]

Ca şi datul cu aspiratorul, pe mine gătitul mă relaxează. Îmi pun muzica favorită, umplu un pahar de vin sau, în funcţie de ce gătesc, un ţoi cu ţuică de prună făcută de bunicul la cazanul din spatele casei (la noi în Oltenia ţuica e slabă, vreo 20 de grade: “fanta de prune”, cum îi zice un prieten de-al meu) şi mă învârt în bucătărie cu paşi de dans.