Mansarda cu bunatati: Festinul literar de vineri (22)

…m-am obişnuit cu mâncarea cea mai sobră posibil, dar de stil franţuzesc: o carne prăjită, dacă se poate făcută afară la grătar, dacă nu – la plită, o supă, o salată, un iaurt. Asta-i aproape tot ce mănânc, zilnic.

Aşa că pe rafinaţii care-mi vin în casă ajung să-i dezamăgesc. La o mâncare nu trebuie să pui multe, trebuie să ştii cum să dozezi ingredientele şi cât să le ţii pe foc. Şi când găteşti o mâncare trebuie să fii sobru […].

…în familie, la ţară, la Găieşti, la tanti Nica – bineînţeles că nu gătea doar ea, avea o ţărancă tocmită ca bucătăreasă - , aici se făcea bucătăria clasică românească, cea care, în fond, mie nu-mi place: adică mult gătit, multe zemuri, sosuri, multă untură sau alte grăsimi… M-am dezvăţat de ele în Franţa. Mâncarea sobră a burghezului francez este biftecul fript, adică o carne la tigaie şi, ceea ce după părerea mea nu este sănătos, frites (cartofi prăjiţi) în untdelemn. Eu nu prea mănânc biftecul cu frites, mănânc numai cu salată, în altă viaţă probabil că am fost iepure. Sunt în stare să mănânc un castron întreg de salată de lăptucă. Oricum, îmi plac salatele simple. Dar le prepar bine, cu puţin muştar, cu untdelemn de măsline, cu puţină lămâie, nu suport oţetul. Da, sunt un mare specialist al salatelor!

[…] Eu niciodată nu beau apă la masă. Consider că o apă după orice mâncare îţi omoară mâncarea, ce mai tura-vura, îţi strică tot gustul. Dar am rămas amator de un vinişor alb la începutul mesei sau chiar înainte de masă, ca aperitiv, dar un vin alb sec, foarte sec, nu din acela dulceag, niciun vin dulceag nu-mi place. În România, chiar şi vinurile mari, cum ar fi Cotnari, sunt prea dulci. Sunt învăţat cu vinurile albe foarte seci ale francezilor la început, ca aperitiv şi dacă ai cumva peşte la masă, după care, în cursul mesei cu cărnuri şi feluri gătite, vinuri roşii.