Coco mâncându-şi supa - Pierre-Auguste Renoir
Departe de cele nobile,
trăiam în gargantuescul vicios, nepăsător şi misofil al mahalalei, cu
chiolhanuri monstruoase, femei pălmuite, date cu capul de pereţi şi târnuite
prin ogradă, cu adultere grozave şi gelozii contondente, lovituri parşive cu
şişul, […]. Acolo, toate verbele vitale – a iubi, a mânca, a bea, a avea, a
pierde, a urî, a juca, a înnebuni, a munci, a fura, a dărui, a lenevi, a
petrece – se consumau extatic, într-o beatitudine fie criminală, fie suicidară.
Pe fondul ăsta,
niciodată nu mi-a fost dat să aud boierescul “veniţi la masă”, ci numai
plebeianul “vino să bagi în tine!”. Nu exista urmă de argintărie (domina
alpacaua), nu existau farfurioare, ceşcuţe, păhărele, sticluţe, boluri, pe
scurt: nimic diminutival. Toate erau mari, groase, înalte, grele. Totul se
executa, se discuta, se expunea, se cocea, se depozita, se vărsa şi se înghiţea
exclusiv la dimensiuni fabuloase, cu cratiţa, ligheanul, oala, damigeana,
linguroiul, ceaunul, butoiul.
Familie eminamente
balcanică şi proletară, la noi se practica maximalismul gastronomic, hârdaiele
de ciorbă, mormanele de cartofi prăjiţi,
omletele din cinci, şase ouă, cazanele de fasole cu cârnaţi, oalele de sarmale,
fleicile cât farfuria, duzina de baclavale, etajele de clătite, bucăţoaie de
brânză, munţii de friganele, minciunele şi uscăţele, ligheanele de gogoşi,
găluşte sau bezele, platourile etajate cu plăcinte, oala cu spumă de căpşuni,
din care mâncam direct cu polonicul. La ciorbă şi friptură, feliam din plin
telemea de oaie, înmuiată-n farfurie odată cu ardeiul iute şi ceapa cu guler de
sare. Ceapa se spărgea cu pumnul, sarea se punea nu cu vârful cuţitului, ci cu coada furculiţei, boiaua, piperul, usturoiul, ardeii iuţi şi cana cu mujdei
erau ceva omniprezent, ca şi borcanele cu murături, sifoanele, clondirele cu
vişinată, sticloanţele cu ţuică, damigenele cu vin, covata cu pâine albă. Iar
sub picioarele mesei vibra chepengul sfintei pivniţe, unde, printre mii de
troace prăfuite sau ruginite, tronau butoiul de varză, sacii de cartofi, lăzile
de făină şi mălai, funiile de ceapă şi usturoi, slana şi jamboanele atârnate de
tavan… […]
(Din
Nu contează ce şi cum, doar mult să fie! de
Dan C. Mihăilescu – în volumul Intelectuali
la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete, ed. Humanitas, 2012)
Etichete: Festinul literar de vineri
