Mansarda cu bunatati: Festinul literar de vineri (31)

Am băut tone de suc de roşii. Se vindea la Alimentara în sticle de o jumătate de litru, care trebuiau să aibă neapărat un guler de lichid limpede, altfel sucul era acru. Aveam 10-11 ani şi puteam bea şi trei sticle într-o zi, la întrecere cu tata. Iarna, mai trecea peste mine câte un ceas pofticios şi atunci scotoceam prin cămară, unde găseam punga cu roşii uscate (din soiul cherry, pe care azi îl cumpărăm de la supermarket; bunicul le întindea pe o scândură la soare, tăiate în patru şi date cu sare grunjoasă), dacă nu cumva mai rămăsese vreo dungă de trandafir (un cârnat afumat, subţire şi uscat, cum se face în Oltenia de Nord). Mă mulţumeam la o adică şi cu borcanul de untură, din care puneam pe felia groasă de pâine neagră, presărând sare din belşug. Untura avea gust uşor afumat. Toate miroseau a dor de bunici, de la ei le primeam la poştă, înainte de Crăciun, în lădiţă meşterită de tata-mare, frumos împachetată în pânză albă, cu adresa scrisă caligrafic cu creion chimic.

În casa lor din zona Horezu mergeam întotdeauna verile. Dacă n-ar fi fost nopţile nesfârşite, când mă scărpinam cu disperare până la ziuă din pricina puricilor, în aşternutul doldora de pelin […], aş zice că amintirea cea mai tare e mirosul focului din vatră. Stăteam lângă dogoare pe scăunelul lung şi cu picioare scurte, în mirosul de lapte afumat al dulapului care adăpostea ceaunul. Detestam laptele dulce, iar cel afumat îmi întorcea maţele pe dos. Dar focul mă atrăgea irezistibil. [..] Mama-mare învârtea în mămăligă, într-o puternică şi neobosită fandare, şi o făcea folosind nu o lingură, ci un lung sucitor subţire, iar mămăliga nu se lipea niciodată. Când se ridica de la foc, ferea fără greş corlata (poliţa vetrei). Îmi turna în strachină puţin lapte rece şi un linguroi de cir (mămăligă subţire şi dulceagă, dinainte de a se adăuga ultimul mălai, care o face vârtoasă). Nu uita niciodată că-mi place, şi an de an se dădea peste cap să-mi facă grâu cu lapte şi turtă de mălai.