Pe trotuare, să dai cu
piciorul într-o pietricică, aşa,-ntr-o doară. Şi în mintea ta, un comentator cu
dicţie impecabilă să şuiere bucuros: “Ristea la balon, Ristea în poziţie de
şut, gooooooooooool! Gooooooooooool, Risteaaaaaaaaaaa!” Acelaşi joc, dar în
doi. Întrecere de pietricele cu extra-dramatism dat de doi comentatori limbuţi
şi părtinitori.
Când, la curs, te apuci
să scrii fără să gândeşti situaţia prea mult înainte. Uneori strică să gândeşti
prea mult. La fel e şi-n viaţă, nu numai în scris. Să te-arunci cu capul
înainte şi să vezi mai apoi unde aterizezi. Te poţi trezi într-un câmp de…
Floarea-soarelui.
Pentru că e galbenă şi frumoasă, adică fix cuvintele pe care mi le spunea tata
când eram mică. E incredibil cum pot florile să mă facă să
zâmbesc în orice situaţie.
Proiecte. Proiecte ce
apar în minte nici tu nu ştii de unde şi pe care le-ai vrea realizate. Pe
toate, cât de repede. Senzaţia intensă pe care o ai când le pui pe hârtie, când
vezi că mai ai de lucrat la unele aspecte.
Oboseala dulce ce te
învăluie după ce ai făcut curat. Mirosul proaspăt, podelele lucitoare.
Beţişorul de Nag Champa, ars ca un ritual. Dragul ce te cuprinde când ajungi
acasă, inspiri şi exclami încântat: “Miroase a curat”. Plăcerea de a te cufunda
noaptea în aşternuturi ce miros a flori.
Etichete: Fericiri
