Prânz la ţară - Honoré Daumier
Am cunoscut,
într-adevăr, câţiva asemenea mari bărbaţi. Prietenii mei cei mai buni sunt
foarte buni la cratiţă. Şi asta nu i-a împiedicat să acumuleze o sumedenie de
isprăvi în planul “carierei”. Mă consider norocos să fi beneficiat integral de toate talentele lor.
Iată un rapid inventar:
Mircea Dinescu, invadator, viguros, acut, capabil, pe neaşteptate, de
delicateţuri narcotizante, de arome subliminale, dar şi de viraje scurte, cu
energice schimbări de registru, de natură să producă, sub cerul gurii, multicolore explozii. Mihai Oroveanu, elaborat,
dictatorial şi gingaş, atent la ornamentică, la semi-tonuri şi sub-gusturi,
fără să neglijeze, la momentul oportun, percuţia proteinei radicale. Gabriel
Liiceanu, experimentând febril între exotic şi patriarhal, amestec periculos
(şi suculent) de senzaţii fruste şi surprize inclasabile, Beijing, Paris, Caracal
conciliate spectaculos, cu panaşul de rigoare. Ca să nu mai vorbesc de doi
prieteni defuncţi: Horia Bernea, cu
geniul aperitivelor câmpeneşti şi al mirodeniilor, grandios la vreme de post ca
şi la vreme de dulce, îndelung exersat în simplităţi inefabile, de la ghiveciul
de legume la tocana de ciuperci, la icrele crocante şi grătarele cordiale,
acompaniate simfonic de mari descoperiri oenologice. Sau Radu Anton Roman.
Înzestrat cu toate darurile (şi ticurile) creatorului baroc şi al
consumatorului expert, el ţinea de categoria acelora pentru care partea cea mai importantă a unei bucurii e
comentariul. A găti echivala pentru el cu a scrie. Nicio senzaţie nu i se părea
deplină dacă nu devenea cuvânt. Şi,
într-adevăr, voluptatea de a povesti
o mâncare şi de a construi, în jurul paharului, zglobii piruete lirice
justifica şi amplifica plăcerile mesei. Neobişnuită era investiţia de efort,
de salahorie, la care consimţea Radu pentru a documenta jubilaţia. Bucătăria îi
era bibliotecă, arhivă, laborator. Siesa – activitate de cercetare. Ponciful “unităţii
de granit” a expresiei autohtone (în jurul sarmalelor şi mititeilor) se
spulbera pentru a face loc, în cărţile sale, unei diversităţi feerice.
Adevărului canonic i se substituia, salutar, sărbătoarea adevărurilor multiple,
culese în fiecare sat, pe fiecare vale, ogradă cu ogradă. Suntem în plin
postmodernism – vor spune câţiva universitari famelici. Aş! A se slăbi! Suntem
în plină tradiţie, în tot ce are ea mai exuberant, mai firesc şi mai apetisant,
cu unele derapaje, recunosc, spre supra-abundent şi stupoare hepatică…
(Din
Cratiţe, cariere şi o mâncare de peşte de
Andrei Pleşu – în volumul Intelectuali
la cratiţă. Amintiri culinare şi 50 de reţete, ed. Humanitas, 2012)
Etichete: Festinul literar de vineri
