Mansarda cu bunatati: Festinul literar de vineri (36)

Îmi doream să fiu corăbier sau aviator. Şi într-adevăr, peste ani, parantezele la această “epocă a glucidelor” s-au alcătuit. Am ajuns în Egipt pe când părinţii mei încă trăiau; în scrisorile de atunci le descriam fructele exotice, zecile de feluri de nuci şi seminţe, alune, năut, libb prăjit, vânzătorii de dulciuri şi fructe în lungi gealabii, trecând cu căruţe şi răcnind răguşit. Le povesteam de tahina, un sos de susan, şi ta’miya, un fel de sandvici cu ful, verdeţuri şi condimente nemaivăzute de mine până atunci, de salăţi ca măcrişul, hummus cu boabe galbene, mai bune ca orice alune prăjite. Le vorbeam despre aşteptarea Ramadanului şi dulciurile speciale mâncate în ospeţele de seară, după ce înceta postul: kunafa (din miere, nuci, un fel de fidea foarte fină şi tot felul de alune), baclava autentică – ce minunăţie! – basbusa (din griş, miere, alune, unt şi mirodenii). Sau pomeneam de tirmis, un fel de boabe de porumb murate, şi altele pentru prima oară gustate. Şi de fiecare dată uitam să-mi pun o dorinţă!

[…] …adolescenţa mea impregnată de romantism german m-a trimis, neavând altă cale, spre miezul livresc al acelor lumi. Am fost la curţile califilor şi am călătorit cu elefantul cu care Harun-al-Rashid îi trimitea comori, manuscrise şi un ceas cu apă lui Carol cel Mare. Am aflat, alături de abbasizi, despre gastronomie, arta vinurilor şi creşterea cailor. Parantezele la epoca glucidelor mi-au adus înainte cărţi despre “cataifuri cu înveliş ca banana,/ cu migdale şi zahăr ales”, de care cel ce le gustă se bucură “ca unul care se-apropie de succes”. Sosuri ce pâlpâie galbene ca dinarul, unt feciorelnic “stârnind plictisitul stomac iar la viaţă”, aluaturi mai fine decât sufletul brizei, zaharuri strălimpezi ca aripa de lăcustă, “tarhonul în floare, alături de boiaua şi caperele”, “mici curmale asemenea perlelor verzi/ ce le poartă-n gherdan subţirea iubeaţă”, măsline ca nişte puncte diacritice pe scrierea brânzeturilor, mentă, coriandru şi ghimbir ca o vocalizare de-arome, plăcinte descrise de poeţi […] astfel că-ţi vine să plângi că nu le ai înainte…