Ioana lately

Brunchissimo cu French Toast şi dulceaţă de portocale făcută de subsemata plus un divin ness cu lapte. Şi o agendă pe care de-abia aştept s-o încep. I adore fetiţa cu vulpi. 


Ştiu că n-am mai dat pe aici de multişor, credeţi-mă că am o scuză excelentă, dar deocamdată nu pot să vorbesc despre ea. E de bine şi cu fluturi în stomac.

Am cel puţin două lucruri despre care trebuie să vă povestesc şi sper ca de săptămâna viitoare să găsesc răgazul mult poftit. În rest sunt cum mă ştiţi, insomniacă şi, deci, şifonată şi burzuluită, visez cel puţin două vise în fiecare noapte şi toate mă lasă fără vlaga necesară de a avea o zi excelentă. Am intrat din nou în starea de aşteptare, de aşteptare a vacanţei, that is, şi ştiu că mai e o lună şi juma’ până atunci. De asta sunt uneori chefless şi aproape stresată tulburată.

Am descoperit două locuri faine, de-abia aştept să vă iau în călătorie cu mine, am experimentat o chestie ciudată la cumpărături, devenind bizar de încântată de cea mai recentă achiziţie a mea, nişte pantofi cu toc (nu mare, dar oricum, eu nu port niciodată toc) şi singurul care mă scoate din angoase e Luc.

De mâncat, mănânc, deşi am declarat iar război fructelor după ce unele dintre ele, numitele piersici, mi-au atacat stomacul în cel mai mişelesc fel posibil. S-a simţit ca un fel de răzbunare mafiotă şi tare aş merge la tribunal să ne judecăm. 

Mega e cel mai bun prieten al meu în ultimul timp şi azi am rezervat şi un drum până la Lidl că e Săptămâna Iberică şi mi-am umplut lista cu lucruri de cumpărat.

Voi la ce visaţi săptămâna asta? 

Etichete: ,