Recunosc. Sunt o
împǎtimitǎ a jurnalelor. Ȋn fiecare primǎvarǎ, de destul de mulţi ani (cred cǎ
peste 6), aştept soarele, ies în parc şi citesc din Jurnalul lui Mihail
Sebastian. Mi se pare mie cǎ primǎvara e cea mai propice cǎrţii ǎsteia... Acum,
tot la început de primǎvarǎ, cam mofturoasǎ pe alocuri, m-am înscris în vALLuntar
şi mi-am ales tot un jurnal. Scris de Sofia Andreevna Tolstaia şi tradus de una
din profesoarele mele preferate din facultate, Antoaneta Olteanu, Viaţa mea cuprinde de fapt o selecţie din gândurile celei care i-a fost aproape lui Lev
Tolstoi vreme de 50 de ani.
Primele pagini
sunt ale unei prea tinere soţii, mǎcinatǎ de gânduri otrǎvitoare şi a cǎrei
existenţǎ se învârte doar în jurul soţului indiferent şi despot, care prin
simpla lui prezenţǎ îi spune cǎ el este singurul în stare sǎ simtǎ cu adevǎrat,
sǎ sufere sau sǎ creeze. Nu ţi-e milǎ, totuşi, de ea. Sofia Andreevna este o
femeie puternicǎ, poate la fel de puternicǎ ca soţul faimos, dar pe alt
calapod, şi de aici neînţelegerile dintre cei doi. Fiecare dintre ei ar vrea
sǎ-l plieze pe celǎlalt pe modul sǎu de viaţǎ. Imposibilitatea acestui lucru
duce la suferinţǎ în tǎcere şi chiar gânduri sinucigaşe (din partea Sofiei) şi
la reproşuri amare (Tolstoi).
Dinamicǎ,
energicǎ, dar idealistǎ, Sofia are timp, printre muncile legate de gospodǎrie,
copii şi activitatea asiduǎ desfǎşuratǎ spre folosul soţului scriitor (în
calitate de copist sau corector), sǎ citeascǎ şi sǎ facǎ muzicǎ, interesatǎ de
a creşte din punct de vedere spiritual şi a avea o viaţǎ interioarǎ bogatǎ şi
sǎnǎtoasǎ. Ȋn mare parte, îşi sugrumǎ pornirile spre artǎ, muzicǎ şi oameni doar pentru cǎ
atunci când se simte vie şi pǎtimaşǎ, soţul ei e neliniştit, trist sau
nefericit.
Ȋn zilele „liniştite”
(a se citi bune) ale lui Tolstoi, Sofia Andreevna îşi expune propriile opinii
despre feminitate, opera scriitorului, accesele acestuia de vegetarianism,
slavofilie sau artǎ. Tot în aceste zile, cititorul se bucurǎ şi el de serile de
iarnǎ ruseşti, cu muzicǎ de pian, ceai la samovar, lecturi din Cehov sau
Turgheniev sau, dimpotrivǎ, de plimbǎrile lungi ale protagoniştilor prin pǎdurea
de la Iasnaia Poliana unde şi subsemnata se poate lǎuda cǎ a intrat cu emoţie
acum ceva timp şi a admirat în tǎcere mestecenii bǎtrâni.
Diferendele
dintre soţ şi soţie sunt aceleaşi, de cele mai multe ori, dar pe acestea le
veţi descoperi singuri citind cartea. Deşi apǎsǎtor, jurnalul se citeşte uşor
pentru cǎ autoarea are un real talent scriitoricesc; se ştie, de altfel, cǎ a
scris câteva povestiri pentru copii foarte reuşite. Asiduu observator al
stǎrilor sufleteşti ale soţului ei, Sofia Andreevna înţelege cǎ genialitatea
este o monstruozitate pentru cǎ este o excepţie.
Ca încheiere,
cred cǎ ar fi nimerit sǎ spun cǎ nu este neapǎratǎ nevoie sǎ fi citit ceva de
Tolstoi, deşi mie tare mi-a dat poftǎ sǎ recitesc Sonata Kreutzer sau Ȋnvierea.
Pe de altǎ parte, dacǎ subiectul vǎ pasioneazǎ, uitaţi-vǎ la The Last Station, e cu actori mari care s-au achitat onorabil de treabǎ.
Aceastǎ recenzie
face parte din campania vALLuntar, iniţiatǎ de Grupul Editorial ALL,
cu sprijinul Romsilva, iar pentru fiecare 15 comentarii, un copac va fi
plantat, aşa cǎ nu pot decât sǎ vǎ încurajez sǎ-mi lǎsaţi aici pǎrerea voastrǎ
despre carte.
Etichete: All, recenzii, vALLuntar
