Ştiţi
senzaţia aia când vǎ dor şalele şi simţiţi cǎ nimeni nu e mai bǎtrân decât voi,
când ţi se face frig de la atâta obosealǎ, dar tot îţi vine cel mai uşor sǎ
zâmbeşti cu gura pân’ la urechi pentru cǎ ai avut parte de ceva fantastic? Oboseala asta plǎcutǎ are la mine un nume: vânǎtoarea de
comori Viajoa. E a treia oarǎ când merg şi jur pe rochiţǎ cǎ e cea mai
tare competiţie şi cǎ dacǎ vǎ plac casele vechi, mersul pe jos şi aveţi
prieteni cu aceeaşi pasiune, e musai sǎ participaţi şi voi. Nu de alta, da’ ajungeţi
sǎ învǎţaţi o mulţime de chestii despre stilurile arhitecturale din cartiere
frumoase ale capitalei noastre dragi- eu am fost pânǎ acum în Cotroceni,
Armeneascǎ şi Kiseleff şi am ratat Batiştei, dar am scutire- şi asta nu e de
colo, pentru cǎ cel puţin pentru mine, orice nouǎ informaţie e o mare bucurie.
Cum se desfǎşoarǎ: îţi înscrii echipa- noi (Alma, Daniela,
sora ei, Cristina şi je) am fost Mandarinele. Primeşti mail de la Ioana-de-la-viajoa-care-organizeazǎ-vânǎtoarea
cu acel cartier super simpatic care va fi scotocit de comori. Vii la locul de
întâlnire. Primeşti indiciile. Citeşti puţin la început (dupǎ trei vânǎtori
ajungi sǎ ştii cǎ nu funcţionǎm toţi la fel şi ce îţi aduci tu aminte nu
corespunde cu ce-şi aduce coechipierul aminte şi asta e bine când îţi vine greu
sǎ te uiţi pe foaie sǎ vezi dacǎ trebuia sǎ bifezi cula sau finiala aia). Fugi
la inspectat. De data asta am avut parte de plimbare, dar când e competiţie,
da, alergi. Sǎ vezi toate strǎzile din perimetru, sǎ te benoclezi la toate
casele şi la ce ar putea avea ele interesant, sǎ descoperi indiciile oferite. Ȋmi
place şi vânǎtoarea-competiţie şi plimbarea.
Pe drum dai de
oameni şi pisici. Preferǎm
pisicile, în general, unii oameni sunt încuiaţi. Dai de case de poveste, te
extaziezi în faţa unor porţi colorate, bovindouri şi bastioane, un castel, da,
un castel adevǎrat, simboluri masonice, o grǎdinǎ cu mere cǎzute şi cu gutui în
crengi la care ne-am uitat cu jind, dai de elemente mediteraneene sau
germanice, mergi de 3 ori de la un capǎt la altul al unei strǎzi pentru cǎ nu
vezi, da’ deloc nu vezi, obloanele alea de pe fişǎ, abandonezi o Mandarinǎ pe
traseu doar pentru cǎ e mai tânǎrǎ şi mai are juice ca sǎ gǎseascǎ vilele alea
afurisite ce s-au ferit privirii. Şi când vezi câtǎ frumuseşte, ce farmec au
casele vechi şi pitoreşti în oraşul ǎsta iubit, mie, cel puţin, îmi vine sǎ ies
în stradǎ când se întâmplǎ atrocitǎţi ca aia de pe Christian Tell.
Urmǎtoarea ediţie a vânǎtorii va fi în primǎvarǎ aşa cǎ aveţi timp sǎ vǎ
construiţi entuziasmul picǎturǎ cu picǎturǎ şi sǎ urmǎriţi viajoa pentru
informaţii.
Foto: Cristina David
HEDONISME-le sunt lucruri mari şi mici care mǎ
bucurǎ. Am ales sǎ scriu despre ele pentru cǎ nu vreau sǎ uit ce am simţit
într-un anumit moment şi mai ales pentru cǎ îmi întreţin starea de bine.
Etichete: Hedonisme
