Am fǎcut aluatul pe modelul de aici şi cât timp s-a întâmplat
alchimia cu creşterea lui la cald, am fǎcut un sos dintr-o conservǎ de roşii
lunguieţe, vǎrsate în câteva linguri de ulei de mǎsline şi alintate cu un
amestec de ierburi italiene, sare, piper, un ardei iute mic mǎrunţit şi câteva
linguri de bulion. Se lasǎ pe foc pânǎ ce roşiile din conservǎ se înmoaie şi se
transformǎ într-un sos gros şi aromat. Am gustat din el des, ceea ce mi-a
plǎcut foarte mult. :)
Pentru sosul chimichurri m-am înarmat cu douǎ legǎturi de pǎtrunjel, cam
golaşe din pǎcate, vreo 3 cǎţei de usturoi pe care i-am tocat, şi le-am pus în
blender. Le-am învârtit acolo vreo câteva secunde la vitezǎ maximǎ şi apoi am
turnat şi ulei de mǎsline, oregano uscat şi piri piri. Am
mai blitzuit puţin şi am scos sosul din blender. Se mai poate adǎuga ulei de
mǎsline pentru a obţine consistenţa doritǎ.
Când aluatul a crescut, se împarte şi fiecare bucatǎ se întinde cu sucitorul
pe masa înfǎinatǎ. Nouǎ ne place blatul subţire, aşa
cǎ am întins mult. Se pune în tava de pizza şi se lasǎ la cuptorul încǎlzit la
180 de grade timp de 20 de minute.
Se scoate blatul
din cuptor, se unge cu sosul de roşii, din loc în loc se pune câte o linguriţǎ din
chimichurri, se rade mozzarella şi se sparg 6 ouǎ de prepeliţǎ şi se pun cu
grijǎ pe pizza. Se dǎ din nou la
cuptor pentru alte 20 de minute. Iar gustul usturoiului din chimichurri alǎturi
de restul ingredientelor este ceva ce orice om ar trebui sǎ experimenteze mǎcar
o datǎ-n viaţǎ. Parol!
Bon app’!